Sub presiunea puternică a sancțiunilor occidentale și a interdicțiilor spațiului aerian, compania aeriană emblematică a statului rus, Aeroflot, intenționează să atragă până la 185,2 miliarde de ruble (3 miliarde de dolari) printr-o emisiune de acțiuni urgentă, anunțat compania, transmite Reuters.
Compania minieră britanică Vast Resources, cu operațiuni în România și Zimbabwe, urmează să primească o investiție de aproximativ 10 milioane de dolari, sumă care ar urma să meargă în special către extinderea operațiunilor din România.
Cu două zile înaintea lansării celei mai mari emisiuni de acțiuni din istoria Italiei, UniCredit a anunțat că a ajuns la un acord cu sindicatele în privința desființării a 3.900 de locuri de muncă în Peninsulă, în cadrul programului de reorganizare al grupului bancar, ce vizează desființarea a circa 14.000 de posturi până în 2019, în Italia, Germania și Austria.